Despre noi
Schimbăm paradigma, redăm speranța
Asociația joacă rolul de catalizator de soluții și facilitator în dezvoltarea parteneriatelor între medicii specialiști și autorități, instituții din România și din străinatate, cu scopul final de a aduce copiilor cu afecțiuni oncologice speranța vindecării.

Ideea înființării Asociației a pornit de la activitatea vastă a fondatoarei, doamna Amalia Năstase, care este implicată de peste 20 de ani în ajutorarea părinților români care caută ajutor pentru copii lor diagnosticați cu cancer. “Primul pacient care mi-a atras atentia asupra acestei maladii necrutatoare a fost un baiat frumos si foarte luptator care a venit cu parintii lui la Paris pentru a lupta cu acest taifun care este cancerul osos. Numele lui este Răzvan. El nu mai este cu noi astăzi, dar de la el mi-am luat puterea de a ajuta alți copii. Sper ca într-o bună zi să învingem această maladie pentru copiii care o întalnesc într-o manieră demnă și pe cât se poate, mult mai agreabilă pentru ei.”
Implicarea noastră
Accesul constant la lumea încercată a copiilor cu afecțiuni oncologice din România a determinat-o pe Amalia Năstase să găsească rezolvări la multe obstacole ale sistemului de sănătate, să schimbe mentalități, pentru a le oferi copiilor și familiilor acestora speranța că vindecarea este posibilă și în România.
Ne sunt alături membri implicați, care susțin și încurajează inițiativele noastre.
Membrii fondatori
Echipa

Andreea Nicola
Psiholog clinician și psihoterapeut de familie în formare
Sunt un om, într-un continuu proces de creștere și de învățare, mamă de doi copii și soție.
În cei șapte ani de lucru cu copiii am descoperit jocul ca resursă importantă și vindecătoare în dezvoltarea acestora și am ales să folosesc această resursă în munca mea de zi cu zi.
Misiunea mea este să aduc psihoeducația cât mai aproape de oameni, să însoțesc și să sprijin copii, adolescenți și familii în călătoria lor de autodescoperire.

Petruț Dociu
Psiholog Clinician, Psihoterapeut de familie în formare și Facilitator de grupuri de suport
Petruț creează ușor conexiuni cu oamenii, avînd o deschidere mare spre cei aflați în suferință alegând uneori binele altora în defavoarea propriilor nevoi. Are experientă în munca cu copii si adolescenții în special, fiind de mai mulți ani voluntar în diverse proiecte de suport, de la centre de copii pana la servicii de helpline în situații de urgentă de unde a căpătat dorința de a oferi suport emotional cît și educațional. S-a angajat într-o aventură îndrăzneață în lumea psihologiei, unde speră să inspire cât mai multe persoane spre autocunoaștere deoarece consideră că drumul spre o viață mai împlinită se află în substraturile fiecăruia dintre noi.

Cristina Fărcășanu
Fiziokinetoterapeut pediatru, Terapeut Schroth, Specialist în tehnici manuale
Pornind de la pasiunea pentru sănătatea și dezvoltarea armonioasă a copiilor și gândindu-mă la îmbunătățirea calității vieții acestora, atunci când vorbim de patologii severe, am transformat totul într-o profesie. Profesia mă reprezintă, mă pasionează și este în continuă formare și dezvoltare.Îmi place să fiu mereu la curent cu noutățile și să învăț noi tehnici și metode apărute în domeniu cu care îmbunătățesc fiecare program in parte. Pentru mine, fiecare copil este special și odată cu el si misiunea mea.

Ema Claudia Mărgineanu
Nutriționist dietetician, specialist în nutriție clinică și psihonutriție
Practica în pediatrie, pasiunea și conștientizarea necesității alimentatiei sănătoase m-au motivat să studiez și să mă focalizez pe psihonutritie si pe importanta schimbării obiceiurilor alimentare și a stilului de viata.
Tiparele emoționale moștenite si obiceiurile alimentare create in copilărie vor defini stilul de viata al adultului.
Scopul meu este de ai ajuta pe copii și familiile lor în baza studiilor științifice și in funcție de patologiile lor să facă schimbări pe termen lung în obiceiurile lor alimentare, care să le îmbunătățească calitatea generală a vieții.

Raluca Neamțu
Farmacist, Navigator pacienți
Dorința permanentă de a învăța alte și alte lucruri, m-a dus firesc spre descoperirea acestei meserii noi in România, aceea de navigator de pacienți. Navigatorul este persoana care ,,dirijează" vasul în derivă al unei persoane care primește un diagnostic sever cum este cel oncologic. Să pot ajuta pacientul explicându-i pe întelesul lui diagnosticul si etapele tratamentului, să îi acord sustinere în timpul tratamentului, să îi ușurez accesul la investigații, toate acestea înseamnă pentru mine ceea ce mi-am dorit mereu să fac.





